Pana dupa ’90 Dragobetele nu se sarbatoarea din motive bine cunoscute. Comunistii au ingropat adanc datinile strabune. Imediat dupa ce ne-am descatusat de aceasta dictatura, am incercat sa ne regasim, dar in acelasi timp in viata noastra au patruns si traditile straine, pe care le cunoasteam din filmele de pe VHS vizionate pe ascuns la cate un cunoscut care avea un video achizitionat cine stie cum.

Cativa considera Dragobetele o sarbatoare cu iz artificial, obscura, dar nu iau in considerare actiunile comunistilor de dizolvare a traditiilor. Orice traditie straveche este o mandrie pentru noi. Orice facem bun, frumos si cu implicare ne reprezinta.

Dar cine a fost Dragobete?

Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat foarte chipes si iubaret nevoie mare. In comparatie cu Sf. Valentin acesta nu era bland, ci „dezlantuit” el era la daci zeul care, ca o "divinitate cosmica", oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor, desemnandul Nas al Naturii. In timp aceasta traditie s-a extins si la oameni, devenin o traditie, sarbatorita pe data de 24 februarie prin care fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara.

Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

" Floride fraga, Din luna lui Faur La toata lumea sa fiu draga Uraciunile sa le desparti "

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, numita “zapada zanelor”, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor. Daca nu erau omat si fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.

Comunitatea este foarte interesata de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului. De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete.

Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele legaminte de iubire. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul.

De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara. Nici oamenii mai în varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. In aceasta zi satele romaneşti rasunau de veselia tinerilor si de zicala : “Dragobetele sarută fetele.”

Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.

Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Eros / Cupidon romanesc.

Cine a fost Sfantul Valentin?

Sarbatorirea zilei de Sfantul Valentin isi are origi­nea, de fapt, intr-o traditie a Romei antice, respectiv ser­barile numite Lupercalia, care se organizau pe 15 fe­bruarie, in onoarea zeitatilor Juno si Pan. Pentru ca era si o sarbatoare a fertilitatii, obi­ceiul cerea tinerelelor neca­satorite sa scrie biletele de amor, iar mesajele erau pu­se intr-o uma din care flacaii de insurat extrageau, la in­tamplare, cate unul. Con­form obiceiului, participantii erau obligati sa o curteze apoi cu precadere pe sem­natara mesajului ales, si de aici, desigur, porneau tot felul de istorioare...
Pe de alta parte, ziua Sfantului Valentin se mai numea, cu mult timp in urma, Ziua Nuntii Pasarilor, asta pentru ca oamenii isi imaginau ca pasarile isi aleg perechea exact in ziua de 14 februarie.

Obiceiurile romane au capatat apoi car­acter crestin, iar sarbatoarea fertilitatii a devenit - desigur abuziv - sarcina expresa a Sfantului Valentin, in ziua de 14 februarie, catolicii merg la biserica pentru a rosti rugaciuni, se spovedesc si aduc sa­crificii. Zidarii se roaga pentru a primi binecuvantarea Sfantului, mai ales atunci cand lucreaza pe schele, in dimineata acestei zile se pune apa sfintita in apa pe care animalele de casa urmeaza sa o bea. Unii fermieri fac ocolul proprietatii lor inca din zorii zilei, pentru a fi feriti, chipurile, de hoti si de pasarile hraparete. Istoria Sfantului Valentin, patronul indragostitilor, se pierde in isto­ria Imperiului Roman. in zilele noastre. Biserica Catolica recunoaste cel putin trei sfinti diferiti care se numesc Valentin sau Valentinus si care cu totii au fost marti­rizati. O legenda spune ca Valentin a fost un preot care slujea prin secolul al IIl-lea in Roma. Cand imparatul Claudius al II-lea a hotarat ca barbatii necasatoriti erau soldati mai buni decat cei cu neveste si familii, a scos in afara legii casatoria pen­tru cei tineri. El a vrut sa faca din barbatii necasatoriti o adevarata pepiniera de potentiali soldati. Valentin, dandu-si sea­ma de nedreptatea decretului emis, l-a in­fruntat pe Claudius, continuand sa oficieze casatorii in secret pentru tinerii indra­gostiti. Cand fapta lui a fost descoperita, imparatul l-a condamnat la moarte. Alte traditii spun ca Valentin ar fi fost omorat pentru incercarea de a-i fi ajutat pe crestitini sa scape din teribilele inchisorii romane, unde erau batuti si torturati.

Potrivit altei legende, Valentin este cel care a trimis prima felicitare valentine, in timp ce se afla in inchisoare, s-a indra­gostit de fiica paznicului inchisorii, inainte de a muri, se spune ca a scris o scrisoare pe care a semnat-o "de la al tau Valentin", expresie care se foloseste si astazi. De aici a aparut "traditia" de a trimite in zi­ua de 14 februarie scrisorele parfumate, desenate cu flori, inimioare si amorasi, cu cererea Be my Valentine! ("Fii Valentinul meu!").